CRACOVIA , ORASUL LEGENDELOR!


 
A trecut ceva timp de cand am lipsit cu desavarsire din peisajul blogului. Activitatea  mea  a fost indreptata spre alte puncte prioritare din viata cotidiana. Adevarul e ca m-am gandit de multe ori la destinatia care urma sa o prezint, insa nu a fost usor sa aleg si poate din pricina acestei ezitari am si intarziat publicarea acestei postari.

Intr-un final, optat pentru publicarea ultimei mele experiente de la sfarsit anului 2015, vacanta de iarna din Polonia, fiinca a fost cea mai "proaspata" aventura, marcanta din punct de vedere emotional si mareata din alt punct de vedere : cunoasterea propriei persoane.

Stiu ca poate unii o sa ma "condamne" fiindca am ales o  poveste traita in  sezonul rece, acum cand florile sunt inflorite, insa o sa va dati seama pe parcurs de ce am ales ce am ales in acest episod .



Iarna este unul din anotimpurile mele preferate, chiar daca vremea este un calvar de multe ori si se insereaza mult mai devreme, insa peisajele pe care le creeaza ma conving de fiecare data sa ies din casa si sa ma aventurez prin nameti sau gerul cumplit, imbracata bine, cu un termos incarcat cu ceai fierbinte.

La noi, in Romania sau cel putin in Maramures, a fost o iarna destul de blanda, fara prea multa zapada,  uneori geroasa. Norocul nostru a fost ca soarele a colindat aria noastra destul de des si poate acesta a fost si motivul pentru care am fost asa motivata sa plec undeva, undeva departe de meleagurile noastre, pentru a sarbatorii anotimpul alb.

A fost o alegere pe cat de simpla, pe atat de dificila. Stiu ca v-am naucit si o sa spuneti :" Poftim??? Cum pe atat de simpla pe atat de dificila? Ai innebunit, fata draga?!" DA, chiar asa a fost si o sa va povestesc si de ce spun asta.

Ce poate fi mai frumos si mai specific in perioada sarbatorilor de iarna? PIETELE DE CRACIUN!  Deoarece vizitasem primavara Praga ( initial vroiam sa o vad in pragul Cracinului), am cautat o alta destinatie, la fel de frumoasa, unde pot sa colind strazi incarcate de istorie, sa descopar noi povesti si legende, sa ma las purtata de spiritul Craciunului cu tot " bagajul" sau de luminite, brazi frumos impodobiti, vin fiert cu scortisoara, etc.

 Urmatoarea destinatie e Polonia, respectiv, CRACOVIA! Ca de obicei, am inceput sa caut informatii despre acest oras. Stiam ca a fost una dintre "tintele" naziste si cunoasteam informatii ce dateaza din  cel de- al Doilea Razboi Mondial. Imi imaginam un oras cu o amprenta comunista-nazista.

Si cum mie imi este destinat ca atunci cand imi doresc ceva din tot sufletul sa am de furca cu tot felul de impedimente, nu ca as fi pesimista ( sincer nici nu mi-ar face placere sa primesc totul foarte usor, imi place sa sufar un pic, fiindca rezultatul final sa fie mai imbucurator :)) ),  nu am gasit nici tovaras de drum, dar nici loc disponibil la nici o agentie. Si dai si cauta pana la lacrimi... aproape. Sincer nu mai era mult pana disperam .:))
Caut in Baia Mare, caut in Cluj caut in Oradea. Binenteles, gasesc tocmai in Oradea, cu transfer , adica cu propria masina pana la Zalau la ora 01:00 (noaptea),SINGURA,  unde voi fi preluata de un microbus spre  Oradea si bla bla bla. Mna... de disperare am acceptat si asta, daca nu am avut incotro. Atunci am luat decizia cea mare: de a calatorii neinsotita, in pofida faptului ca familia si apropiatii,  ocrotitori, imi spuneau sa stau cuminte acasa sau asa, mai "dragut", afirmau ca sunt nebuna! Dar ce nu fac eu pentru o deplasare?! :D

Inainte cu vreo saptamana de plecare, pe cand eram prin Cluj, primesc un telefon de la o domnisoara dintr-o agentie baimareana care ma salveaza spunandu-mi ca mi-a gasit loc disponibil pentru Cracovia! Oooo, am fost in culmea fericirii! Era o zi insorita la Cluj, ma aflam tocmai prin parc si ma imaginam deja  acasa cu bagajele pregatite si mai apoi pe strazile Cracoviei.

Si iaca-sa, aventura incepe,sau a inceput in momentul in care nu am gasit disponibilitate nicaieri si nici insotitor ???  :))))

Cracovia a fost capitala Poloniei circa 500 de ani între 1038 și 1569, pana cand Sigismund al III-lea Vasa a mutat curtea regală la Varșovia , capitala actuala.

Se află în sudul Poloniei, pe râul Vistula, într-o vale de la poalele Carpaților, la o altitudine de 219 m; la jumătatea drumului între Munții Jura Polonă (în poloneză Jura Krakowsko-Częstochowska) către nord, și Munții Tatra 100 km către sud, care formează frontiera naturală cu Slovacia și Cehia; la 230 km vest de granița cu Ucraina.

Initial a fost un catun pe dealul Wawel. Etimologia cuvantului Cracovia vine de la numele conducatorului Krakus, fondatorul orasului. S-a dezvoltat in timp, construindu-se cladiri din caramida, biserici, cat si castelul Wawel. In anul 1241 a fost distrusa aproape in intregime dupa ivazia mongola.

In anul 1257 a fost numita oras, capatand drepturi si obligatii de asemenea. Nu a trecut mai mult de doi ani si a fost din nou pradata de mongoli. In 1287, cand pentru a treia oara a fost atacata de mongoli, datorita fortificatilor construite, a fost crutata.

Un important rege al acestor meleaguri, Cazimir al III-lea. a avut o mare contributie la dezvoltarea Cracoviei: declararea suburbiilor ca si orase separate in 1335, apoi a fondat Universitatea din Cracovia,  a doua universitate ca vechime în Europa Centrală după Universitatea Carolină din Praga.
Odata cu aceste avansari, orasul a atras tot mai multi mestesugari, bresle noi si a inceput sa se dezvolte pe plan stiintific si artistic.

De-a lungul timpului Cracovia a fost sub stapananire rusa, prusaca si habsburgica. A fost un fel de minge de ping- pong, azi era sub ocupatie rusa, maine sub ocupatie habsnurgica si roata iar se invarte timp de secole, cam pana dupa primul Razboi Mondial. Apoi in cel de-al doilea Razboi Mondial  suferintele continua intr-un mod extrem de macabru, transformandu-se in ghetou, ca mai apoi o mare parte din populatie, atat evrei cat si polonezi, sa fie mutata si apoi exterminata la Auschwitz. O mare suprafata din acest frumos oras a fost distrusa si jefuita in timpul ocupatiei naziste.

Dupa ce au scapat de nazisti, in timpul regimului Stalinist, Cracoviei  universitare, i se pune eticheta de oras industrial datorita constructiei combinatului Lenin. "Lupte" indelungate au fost duse  de cardinalul Karol Wojtyła, arhiepiscop al Cracoviei, care a reușit să obțină permisiunea de a construi primele biserici în noile cartiere muncitorești. În 1978 Wojtyła a devenit papă sub numele de Ioan Paul al II-lea, primul papă neitalian după 455 de ani. În același an, UNESCO a trecut centrul istoric al Cracoviei în prima sa listă de locuri în patrimoniul mondial.

Polonia este pe cat de mare pe atat de de frumoasa! Chiar nu am avut habar despre cata istorie are in spate si cat detumultoasa a fost. Peisaje montane, traditie, cultura, educatie.  Va spun asta dupa ce am vazut o mica parte cu ochii mei si dupa ce am citit si m-am informat si despre alte obiective turistice. Doresc ca in viitorul apropiat sa vizitez partea de nord, sa vad Polonia la Marea Baltica, in Gdansk, e un peisaj splendid!

La granita dintre Slovacia si Polonia, intr-un cadru pitoresc, am degustat una dintre bauturile lor traditionale , Zubrowka,  cu gustul dulce ca mierea, note herbale răsunătoare care se combină elegant cu savori de mirodenii și lamaie.( Mi-am luat ca souvenir acasa )


 
                Welcome to Polandddddd!


 
 Fiindca am fost plecata tocmai de Sfantul Nicolae, respectiv in 5 decembrie, va puteti imagina ca a fost un frig de crapau pietrele si se intuneca devreme. La ora 15:30 deja se insera , ca la ora 16:00 sa fie intuneric de-a binelea. Am aflat ca exista diferenta de fus orar intre nordul si sudul Poloniei , datorita faptului ca are o suprafata intinsa, chiar ocupa locul 9 in Europa. Sa nu va mire daca majoritatea pozelor pe care le-am facut au fost, cica, noaptea. Asa-i cand te apuca sa calatoresti iarna inspre nordul batranului continent Europa...
 
Pentru inceput am facut un mic tur de recunoastere in exteriorul zidurilor castelului ca sa ne acomodam cu ce avea sa vedem in urmatoarea zi mai in detaliu, apoi am luat-o la pas pe stradutele presarate cu case vechi inspre Piata de Craciun. Calesti cu cai albi isi plimbau turistii entuziasmati pe strazile umbrite  si totodata mangaiate de lumina lunii si a felinarelor. Linistea se evapora odata cu inaintarea spre marele targ, zumzet si rasete pe strazile vechi din centrul vechi al Cracoviei. Vitrine luminate si impodobite cu fel si fel de beculete specifice sarbatorilor de iarna. Iti fura ochii bunatatile de la micile restaurante, dar nici simtul olfactiv nu poate sa ramana neimpresionat.




 

Am ajuns  in Piata Principala, Rynek Glowny! Aici se desfasoara targul de Craciun. Ca de fiecare data cand ajung intr-un loc nou, incerc sa ma integrez rapid in cadrul istoric si sa observ toate detaliile. Cu mana pe inima va spun ca e minunata Cracovia! Oamenii sunt la fel! Atat de primitori , zambitori... Ne-am mai invartit prin imprejurimi ca mai apoi se ne indreptam spre cazare, sa ne pregatim visele ce urmau sa se indeplineasca a doua zi, fiindca dupa un drum lung ravneam dupa o baie fierbinte si o cina traditional-poloneza.





 
Deci, dupa cazare, am ales un meniu specific locului, chiar in restaurantul hotelului si am optat pentru supa de varza acra, cu carnati si ou, iar pentru felul doi, asteptatii pierogi umpluti cu carne de vanat si asezonati cu un sos de ceapa, iar ca bautura un cidru tot polonez. Apoi a urmat baia mult ravnita si somul de frumusete.


A doua zi, trezire de dimineata, mic dejun si cafea pentru revigorare si energie. Un alt obiectiv pe care nu trebuie sa il ratezi daca esti in cazat in Cracovia este lagarul de la Auschwitz, situat la 60 de km, in orasul  Oswiecim. Inainte de plecare si chiar dupa revenirea mea din Polonia, am auzit multe pareri despre Auschwitz. Pe unii i-am simtit chiar marcati profund de acest loc, nu ca ar fi ceva care te-ar lasa rece de indata ce ii treci pragul si dupa documentare. Nu cred ca exista persoana care sa nu fi auzit de ceea ce s-a intamplat in al doilea razboi mondial, ce s-a intamplat la Auschwitz, ca au fost exterminate peste 1 million de persoane, majoritatea evrei, prin ce chinuri au trecut. Eu chiar mi-am dorit sa ajung acolo, sa vad cu ochii mei locul de masacru, fiindca de fiecare data cand citeam sau vedeam un documentar, eram uluita de ceea ce s-a intamplat acolo, cum a fost posibil?! Adevarul este ca de la intrarea pe poarta lagarului se simte, parca, atmosfera apasatoare, iar ghidul local are grija sa  explice in detaliu ceea ce s-a intamplat in acele timpuri negre. Multe momente istorice si morbide nu are rost sa le povestesc, fiindca nu mi-ar ajunge un timpul, insa consider ca merita sa mergeti sa vedeti cu ochii vostrii, multe detalii, sa spun mai necunoscute, cum ar fi incaperile de tortura, altele decat camerele de gazare din interiorul complexului de lagare, fiindca ajungi sa apreciezi ceea ce iti ofera viata, ceea ce ai!






 
 
Dupa atmosfera incarcata de la Auschwitz, aveam nevoie de o altfel de seara. Incerc sa ma desprind de ceea ce vazusem si auzisem acolo. Cum altfel decat in Cracovia, in spiritul  Craciunului.

Repede, fuguta, ca se inopteaza! Ajungem pe malul Vistulei, la poalele castelului Wawel, impreuna cu cel mai  ghid polonez, care e nerabdatoare( fiindca e o ea) sa ne spuna cat mai multe informatii despre castel si istoria acestuia.
 
Pe scurt, castelul Wawel a fost ridicat de Cazimir al III-lea si reconstruit de Hedviga de Anjou. Hedviga de Anjou a fost din 1384 și până la moarte rege , in cei 26 de ani de existenta si 15 ani de domnie,(declarată ca atare, și nu regină) al Poloniei. este personajul care m-a impresionat enorm prin bunatatea si frumusetea ei.
 
 Fiindca a luat parte la tot felul de "intemperii" in secolele trecute, castelul fiind construit si reconstruit chiar si din bugetele unor operatori economici sau bugetul local, ghidul ne explica cum ca pe caramizile din exteriorul zidului de aparare apar nume ale societatilor comerciale sau altor nume care au contribuit la restaurare.
 
Arhitectura corpurilor care alcatuiesc minunatul castel este diversa, insa tocmai aceasta inegalitate a stilului face din curtea interioara o splendoare. In Catedrala Wawel sunt inmormantati cei mai importanti regi ai Poloniei, printre care si Stefan Bathory dar si sfinti precum Hedviga, declarata rege, dupa cum spuneam mai sus, dar si sfanta.











In interiorul castelului puteti vizita camerele regale cat si expozitii de pictura, dar si gradinile regale.




Dupa aceasta vizita marcanta in care am reusit sa imi fac o imagine de amsablu despre regii si istoria Poloniei, m-am intors spre Piata Principala a Cracoviei ( Rynek Główny w Krakowie), unde se desfasoara Targul de Craciun. Am colindat culoarele formate de catre frumoasele tarabe , am savurat o supa fierbinte de ciuperci si am degustat un vin fiert pe treptele impunatoarei statui - Monumentul lui Adam Mickiewicz, ascultand totodata clopotele Bisericii Sf. Maria care bat din ora in ora. Una din  legende  spune ca doi frati au inceput constructia aestei frumoase biserici gotice intr-un fel de competitie. Cand unul din ei a avansat mai mult si turnul acestuia a fost mai mare si mai impunator, din invidie, al doilea frate l-a injunghiat, urmand ca mai tarziu, datorita mustrarilor de constiinta, sa se arunce de pe acoperisul bisericii.


Un alt obiectiv important este Sukiennice (Hala postăvarilor) din Cracovia, construita in stil renascentist. În trecut a fost un important centru al comerțului internațional. Negustorii se întâlneau aici pentru a discuta despre afaceri și troc. În timpul epocii de aur în secolul al XV-lea, Sukiennice a fost sursa articolelor exotice de import din est - mirodenii, mătase, piele și ceară - în timp ce Cracovia însăși exporta material textil, plumb, și sare din Salina din Wieliczka o resursa naturala importanta care a imbogatit aceasta zona a Poloniei.






In centrul istoric al Cracoviei aveti ocazia sa va plimbati intr-un labirint de strazi pavate, luminate de felinare parca uitate din evul mediu, sa descoperiti pe parcurs noi edificii si monumente cultural- istorice, asa cum am descoperit eu Universitatea din Cracovia , veche de secole, poarta Floriana,Barbacana, Biserica Sf. Petru si Paul, Collegium Maius, cea mai veche clădire a Universității Jagiellone din Cracovia, , Muzeul Czartoryski unde puteti sa gasisti vestita pictura "Dama cu hermină" de Leonardo da Vinci, etc.




Doamne! Noaptea in Cracovia e atat de emotionanta! Dupa ce m-am pierdut pe stradutele din Cracovia pana la epuizare, nu puteam sa ratez Castelul Wawel luminat noaptea  si oglindit in raul Vistula, dar si pestera legendara a castelului cu "dragonul" aferent, care din 3 in 3 minute scoate flacari, la propriu! Legenda spune ca in aceasta vagauna traia un dragon care omora tot ce era prin imprejurimi, in special fete tinere, pana intr-o zi cand un tanar viteaz, cizmar de profesie, a infrant balaurul, umpland o oaie cu sulf. Cum setea  a fost atat de mare , blaurul a baut jumatate din Vistula, insa durerile nu au incetat si in cele din urma a murit.

 
Panorama superba a Vistulei care curge lin , luminata de stele, dar si de beculetele orasului, parcul si aleile ce inconjoara zidurile castelului intocmesc un peisaj si o noapte de vis.








 
Ca sa nu lungesc foarte mult articolul si sa ma repet, in incheiere am sa ofer cateva ponturi care sper sa va ajute odata ce veti ajunge in Polonia:

- in primul rand mentionez ca moneda nationala este zlotul polonez. Valoarea unui zlot polonez este aproximativ echivalent cu Leul nostrum, ceea ce inseamna ca preturile sunt ca si in Romania, deci nu o sa va coste enorm o mini vacanta in Cracovia. Se poate achita si in Euro in cazul in care nu aveti zloti. Din pacate eu in Romania, respectiv Baia Mare, nu am gasit in Banca zloti, fiindca sunt mai rari intalniti, asadar m-am descurcat cu schimbul in Cracovia.

- in ceea ce priveste partea gastronomica/culinara, Cracovia are multe de oferit. Ca si paranteza, am realizat ca in ultima perioada am experimentat mult bucataria ceha, slovaca, poloneza, toate acestea facand parte cam din aceasi categorie a preparatelor cu influente din Europa de Est/ Centrala. Veti intalni preparate din carne de porc, dar si vita sau pui, in special carne! :P Condimentele nu lipsesc!
Eu am incercat asa:

- Pierogi cu carne de vanat si sos de ceapa
- Zurek - Supa de varza acra cu carnati si ou
- Placki po góralsk sau Draniki - placintele de cartofi, ca si garniture, cu un numit Goulash polonez, insa este o friptura de porc cu diverse condimente care se topeste in gura, Doamne, ce deliciu!
- Sernik - un desert facut din branza , un fel de prajitura romaneasca cu branza , dar cu o textura mult mai fina ( soi de crema din branza) cu un gust demential.

- Supa crema de ciuperci din diverse sortimente de ciuperci- Zupa grzybowa / pieczarkowa

 
As putea vorbi despre mancare pana maine, insa va mai spun un secret si inchei , merita sa incercati "street food" / "de pe strazile " Cracoviei ! Mancare stil fast food, dar intr-un mod mult mai sanatos si mai gustos. Ca si exemple ar fi: baghetele cu ciuperci, legume cu zapienkanka aburindă(branza traditionala), Pierogi ( un fel de de paste, asemanatoare cu tortelllini) umplute atat cu carne, dar si cu branza sau cartofi, servite chiar si cu gem ca si desert.

Ah... sa nu uit! Daca doriti sa mancati foarte bine, in stil traditional polonez, la un pret rezonabil, va indic restaurantul/bar " Pod Temida", care se afla in apropierea Pietii Pincipale, in zona istorica .

 
 
- nu uitati sa vizitati Mina/Salina din Wieliczka. Este localizată în orașul Wieliczka, în sudul Poloniei, în zona metropolitană a orașului Cracovia. Construita in secolul XIII si exploatata pana de curand, mina a oferit un buget sustenabil Cracoviei. Veti cobora pana la 327 metrii adancime, veti putea vizita galerii diverse, inclusiv pe cea mai adanca dintre ele si Capela Sf. Kinga, alcatuita in totalitate din sare, de o frumusete rara. Persoane importante care au vizitat mina : Nicolaus Copernicus, Johann Wolfgang von Goethe, Alexander von Humboldt, Fryderyk Chopin, Dmitri Mendeleev, Bolesław Prus, Ignacy Paderewski, Robert Baden-Powell, Karol Wojtyła (mai târziu Papa Ioan Paul al II-lea), fostul președinte SUA Bill Clinton.

 
Pe scurt, Cracovia radiaza prin complexitatea stiturilor arhitecturale, selectate din fiecare epoca, complexa, unica,   nu ai cum sa te plictisesti in zona. Reprezinta o destinatie pentru orice buzunar. Merita sa o vizitati atat iarna, dar cred ca vara e mult mai splendida, ziua fiind mai lunga, ai posibilitatea de a vedea mai multe lucruri.
 
La final, o sa inchei cu doua  concluzii:

1. Mie mi-a placut mult , mi-a placut tot! Am de gand sa revin pe meleagurile poloneze, sa descopar si alte monumente si traditii, sa degust si alte feluri de preparate specifice, insa cred, totusi, ca o sa ocolesc supa din sange de rata. :)))

2. Am realizat ca pot sa calatoresc singura, chiar imi place enorm! Reusesc sa ma descopar, sa meditez mai mult si sa ma concentrez pe propriile reactii, decizii pe care le iau si le voi lua in locul de fata , dar si pe viitor. Totodata devin putin egoista si imi rezerv timp doar pentru mine si placerile mele.
 
 


 

Comentarii

  1. Mi-a facut o reala placere sa ma plimb prin Cracovia datorita descrierilor tale. Esti tot mai talentata pe masura ce blogul tau avanseaza cu impresii noi de calatorie. Nu am fost in Polonia si imi doresc foarte mult. Nu stiu cand voi reusi dar am sa incep cu .... Cracovia :) Iti multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca am reusit sa va insotesc intr-o plimbare virtuala prin Cracovia!:) Chiar e un oras superb si merita vizitat!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

LACUL COMO, MILANO SI BERGAMO, PARTE A LOMBARDIEI

BARI, CAPITALA REGIUNII ITALIENE APULIA - partea I

MONOPOLI NU E DOAR UN JOC, CHIAR EXISTA!

UNIVERSUL ALBASTRU IN CROATIA - TROGIR, SPLIT SI OMIS - PARTEA I

BASMUL ORASULUI ALBEROBELLO

BOLOGNA , ORASUL "ROSU"